Materialele şi elementele de construcţii din lemn
Lemnul ca material de construcţie

În construcţii, lemnul se foloseste ca structură de rezistenţă la acoperişuri, pentru finisaje, la tâmplarii, pentru structuri de rezistenţă la pardoseli, placaje, cofraje etc.
Arborii din care se obţine lemnul pentru construcţii se impart în două grupe: raşinoase (bradul, molidul, pinul, tisa etc.) şi foioase (stejarul, fagul, plopul, nucul, salcia etc.).
Lemnul are ca principali compuşi chimici: celuloza, lignina şi hemiceluloza, iar secundari: uleiuri vegetale, răşini, acizi volatili, tanini, săruri minerale, coloranţi naturali etc.

1. Celuloza face parte din cadrul polizaharidelor, fiind un compus macromolecular, cu structură fibroasă insolubilă în apă, prin încălzire nu se topeste, ci se descompune, iar fără aer se carbonizează, ea constituind scheletul de rezistenţă al membranei celulare.

2. Lignina este un compus macromolecular, amorf, aromatic ce umple spaţiile din jurul fibrelor, marind rezistenţa mecanică a lemnului.
Apa se gaseste în lemn sub formă de apă absorbită şi apă liberă. Apa legată prin absorbţie (apa de higroscopicitate) şi apa liberă constituie, impreună, umiditatea lemnului, care se exprimă sub formă de umiditate absoluta sau de umiditate relativă.

Avantajele lemnului folosit ca material de construcţie:
*coeficient de calitate ridicat;
*coeficient de dilatare liniară mic;
*se prelucrează uşor;
*se poate folosi în orice anotimp

Dezavantajele folosirii lemnului:
*prezintă defecte de structură ca: noduri, crăpături, găuri de insecte etc.;
*prin debitarea buştenilor materialul lemons este limitat ca lungime şi secţiune;
*este un material putrescibil şi inflamabil etc.

Proprietăţile fizice ale lemnului sunt:
Densitatea aparentă este definită prin raportul dintre masa si volumul aparent. Densitatea aparentă a lemnului uscat variază de la o specie la alta, în raport cu porozitatea. Datorită contracţiei, porozitatea scade şi, ca urmare, compactitatea lemnului creşte, iar acest lucru diferă şi de la o specie la alta (la foioase este mai mare decât la răşinoase).

Proprietăţile termice ale lemnului sunt:
- dilatarea termică, diferă pe direcţiile longitudinală, radială şi tangenţială deoarece lemnul este un material anizotrop (cea mai mare dilatare termică este pe longitudine);
- conductivitatea termică este redusă deoarece lemnul este un material termoizolant;

Proprietăţile mecanice ale lemnului. Lemnul, datorită anizotropiei proprietăţilor mecanice, prezintă un modul de elasticitate mai mare pe direcţia longitudinală faţă de cea radială şi tangenţială.

Duritatea lemnului reprezintă marimea forţei lemnului în plan transversal, după care lemnul se clasifică în: dur (stejarul), mijlociu de moale (fagul) şi moale (molidul).

Durabilitatea lemnului depinde de putrescibilitatea si combustibilitatea acestuia, în funcţie de care distingem: lemn foarte putin durabil (plopul), putin durabil (molidul), durabil (salcamul) si foarte durabil (stejarul). Împotriva putrezirii lemnului se folosesc substanţe antiseptice şi fungicide, iar împotriva inflamabilităţii se utilizează soluţii ignifuge.

Rezilienţa lemnului reprezintă rezistenţa la încovoiere prin şoc şi caracterizează tenacitatea sau fragilitatea lemnului, ea depinzând de densitatea aparentă şi direcţia aplicării solicitării.